Directorul adjunct al Tursib, apropiat de președintele Iohannis, a fost găsit spânzurat

Directorul adjunct al Tursib, apropiat de președintele Iohannis, a fost găsit spânzurat

Pavel, un prieten apropiat al președintelui Klaus Iohannis, alături de care și-a petrecut Revelionul, s-ar fi sinucis. ”În jurul orei 10:00 s-a primit un apel la 112, după ce bărbatul a fost găsit în una din locuințele care au aparținut părinților lui. Până în momentul de față nu avem suspiciune de omor, deci se confirmă faptul că este o sinucidere. Corpul a fost preluat de Medicina Legală, pentru autopsie”, a declarat Luciana Balteș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de poliție al județului Sibiu.

Cristian-Gheorghe Pavel este soțul consilierului local FDGR Anita Pavel, cei doi fiind apropiați de cuplul Klaus și Carmen Iohannis.

Conform ultimei declarații de avere, depusă la jumătatea anului trecut, Cristian Pavel nu avea datorii. El deținea, împreună cu soția, o casă în Sibiu de o sută de metri pătrați, un teren în intravilan de 400 mp și un autoturism Ford.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Weekend compromis în România. Veștile de la ANM strică toate planurile
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×